Balciul de la Baraj

lun, 19 iunie 2017

Mascarada dezvoltata la meciul tur pentru promovare in Liga a 3-a dintre Progresul Spartac si Vointa Crevedia a ridicat multe semne de intrebare in ceea ce priveste modul prin care conducatorii de club si de AJF/AMFB inteleg performanta, dar mai ales respectarea regulamentelor.

Reamintim cititorilor cateva aspecte petrecute la partida ce ar fi trebuit sa se desfasoare sambata 17 Iunie, orele 18.00.

Cu cine jucam Coane Fanica? Hotul striga hotii?
Primii in scena au intrat cei de la Crevedia. Conducatorii acestora nu stateau cu gandul la meci ci cu gandul la cum sa castige pe langa teren. Astfel au formulat o contestatie privind dreptul de joc pentru trei jucatori din formatia Spartac. Astfel Frangu, Stoian si Geana sunt acuzati ca au jucat pentru o echipa din Giurgiu si nu mai au drept de joc la Progresul Spartac.
Zvonul s-a raspandit repede iar micuta galerie a Vointei a inceput sa scandeze “Hotii, Hotii!” uitand practic ca pe parcursul campionatului chiar echipa sustinuta de ei, Vointa Crevedia, a folosit jucatori legitimati in campionatul Dambovitean.

Unde-i legitimatia?
Contraofesiva gazdelor a venit cand cineva a sugerat sa se conteste dreptul de joc al portarului de la Vointa Crevedia pe motiv de lipsa viza medicala. In acel moment s-a constatat lipsa legitimatiei lui Ungur, impricinatul contestatiei.
Dupa mascarada, undeva dupa orele 19.00, centralul partidei avea sa afirme intr-un cerc restrans ca in cabina arbitrilor, in afara de cei doi delegati, s-au aflat la un moment dat “un tip subtirel cu tricou roz si unul mic cu ochelari”.
Echipa IlfovSport.ro, prezenta la fata locului, i-a putut identifica pe cei doi ca fiind Secretarul General AMFB – Claudiu Baboia si juristul aceleasi institutii Mihail Marian.
Intrebarea care se ridica este ce cautau acesti domni in cabina arbitrilor inainte sa inceapa jocul? Oare un carnet de legitimare?

Ia viza neamule!
Crevedia a rezolvat problema vizei medicale pentru portarul Ungur.
Cum s-a putut face acest lucru asa rapid?
Respectivul portar a mers la ambulanta prezenta la stadion iar medicul de acolo l-a declarat apt de joc in baza cartii de identitate si a controlului efectuat.
Iarasi semne de intrebare – cum s-a putut acorda viza apt de joc pentru un sportiv de catre un cadru medical venit cu ambulanta la stadion in conditiile in care legislatia si regulamentele sportive reglementeaza foarte clar ca viza medicala este data de un medic specialist in medicina sportiva?

Medici avem si noi?
Balamucul (sa ne scuzati de cuvant dar exprima realitatea) a fost incheiat de centralul partidei care, in conformitate cu regulamentele FRF(organizatorul barajului de promovare) a solicitat prezenta celui de-al doilea medic.
Stupoare si transpiratie pe fata reprezentantilor de la Progresul Spartac – “ce medic?” pareau ca spun acestia dand marunt din buze si ridicand din umeri nestiutori.
Iresponsabili si diletanti ar trebui sa isi dea demisia in bloc si sa-si ceara scuze sportivilor si investitorului de la echipa.

Pentru conducerea unui club si organizarea acestuia e nevoie de oameni cu capul pe umeri, specialisti cu experienta!
Acesta este si motivul pentru care fotbalul romanesc in general este la pamant din pacate.

1 comentariu la "Balciul de la Baraj"
  1. Question spune:

    Daca vor fi respectacte regulamentele, Crevedia 2 va fi descalificata. Crevedia are doua echipe inscrise in liga 4, in doua judete diferite. Hai sictir

adauga un comentariu