Avancronica etapei a II-a a Ligii a III-a

vin, 06 septembrie 2013

După un start cu destule surprize, Liga a III-a îşi continuă drumul cu runda a doua, programată cu o oră mai devreme faţă de săptămâna trecută. Azi, de la ora 17, vom avea parte de şapte meciuri în Ilfov, în timp ce echipa din Ştefăneşti se va deplasa tocmai la Feteşti pentru a da piept cu Rapidul ialomiţean.
Dar iată programul rundei secunde, precum şi pronosticurile noastre:

SERIA II
Rapid Feteşti – CS Ştefăneşti – pronostic 2
Echipa lui Laurenţiu Tudor a început sezonul cu dreptul, învingând la limită pe Dunărea Călăraşi, scor 3-2. A fost nevoie de dubla lui Bălan pentru a pune lucrurile pe făgaşul normal, însă speranţe sunt pentru un parcurs cât mai bun în actuala ediţie de campionat. Primul pas trebuie făcut azi la Feteşti, de unde ilfovenii ar trebui să vină cu trei puncte.

CS Afumaţi – Conpet Cireşu – pronostic 1
Egalul alb din deplasarea de la Mangalia este un motiv în plus pentru elevii lui Vasile Neagu să dea totul în meciul de azi cu Conpet Cireşu. Afumaţiul are un lot foarte valoros, care îi poate permite să joace în acest moment chiar şi în Liga a II-a, însă trebuie să-şi învingă demonii şi să nu mai rateze atât în faţa porţii adverse.

FC Voluntari – Callatis 2012 Mangalia – pronostic 1
Ambele echipe vin după egaluri mai mult sau mai puţin aşteptate, dar dezamăgirea a fost mai mare pentru Voluntari. Echipa lui Adi Iencsi nu are voie să piardă puncte pe teren propriu, aşa cum a făcut-o în sezonul trecut, atunci când arena „Niţă Pintea” a părut blestemată. Din păcate, ilfovenii vor aborda meciul cu câteva absenţe importante, Voduţ fiind suspendat pentru roşul cu Popeşti, iar Ţîru fiind chemat la lotul U21.

Progresul Cernica – Gloria Popeşti Leordeni – pronostic 2
Gazdele de azi par a pleca cu a doua şansă în duelul cu nou apăruta în eşalonul trei, Gloria Popeşti Leordeni. Cu transferuri modeste în această vară, Cernica este o candidată certă la play-out, în timp ce echipa lui Colceag visează frumos după egalul cu Voluntari.

SERIA III
Concordia II Chiajna – Dinamo II Bucureşti – pronostic X
Duelul sateliţilor este unul dintre cele mai ciudate meciuri ale acestei runde. Şi asta pentru că ambele echipe vor primi întăriri serioase de la Liga I, în condiţiile în care avem pauză în campionat. Aşa că balanţa meciului poate fi înclinată într-o parte sau alta de cheful avut de „retrogradaí” sau de lipsa acestuia.

Viitorul Domneşti – Juventus Bucureşti – pronostic 1
Echipa lui Zoicaş a început cu dreptul noul sezon şi are potenţialul necesar pentru a bate Juventusul azi. Gruparea din Colentina nu a impresionat în mod special în prima rundă, dar a cules toate punctele după ce a speculat la maxim erorile satelitului Concordiei.

Inter Clinceni – Metaloglobus Bucureşti – pronostic X
Reeditarea meciului de cupă din turul III al competiţiei le aduce faţă în faţă pe cele două echipe care împart terenul secund din Clinceni. Gazdele de facto au demonstrat că se poate face treabă şi fără vedete, după ce au pierdut toate piesele grele în această vară. De partea cealaltă, Metaloglobus vrea să îşi ia revanşa după ruşinea din Cupă, dar nu pare a-şi găsi ritmul în acest debut de sezon. Mai mult, bucureştenii vor juca fără portarul titular Cobliş, accidentat în meciul cu Domneşti, dar şi fără un junior pe bancă, după ce Bragă a fost eliminat.

CS Baloteşti – CS Tunari – pronostic 1
Derbyul Nordului are o favorită certă, pe CS Baloteşti. Asta nu înseamnă că meciul va fi floare la ureche, pentru că Virgil Niţoi şi-a făcut la Tunari un lot pestriţ, dar valoros, cu mulţi jucători experimentaţi, care pot face diferenţa. În plus, între cele două aşezări lipite una de alta există o veche rivalitate, un motiv în plus pentru a da totul pe teren.

2 de comentarii pentru "Avancronica etapei a II-a a Ligii a III-a"
  1. Stanmate Sorin spune:

    HAI CLINCENIUL!!!

  2. Anonim 4 spune:

    Unde sa mearga Clinceniul ?