Augustin Călin, după revenirea la Balotești: „Am găsit aceiași băieți ambițioși”

lun, 04 decembrie 2017

Augustin Călin a revenit la cârma echipei CS Balotești, chiar în meciul contra liderului Ligii a II-a,
AFC Hermannstadt Sibiu.

Întâmplarea a făcut ca tehnicianul să joace prima sa partidă de la revenire împotriva celei mai în formă echipe din eșalonul secund. Ilfovenii au rezistat eroic până în prelungirile primei reprize, când sibienii au deschis scorul și au intrat în avantaj la vestiare.

În partea a doua a jocului, ilfovenii nu au putut reveni în fața liderului și au mai încasat două goluri. Astfel, CS Balotești a pierdut cu scorul de 3-0, primul meci din această iarnă cu Călin pe banca tehnică, dar antrenorul s-a declarat mulțumit de atitudinea elevilor săi.

„Am găsit același grup de jucători ambițioși și dornici de a munci. Moralul este puțin zdruncinat ținând cont de situația din clasament, dar cu siguranță îl vom îmbunătăți când vom avea o primă victorie și sperăm să o avem sâmbătă. Ca atitudine, am fost mulțumit de ei în meciul cu Hermannstadt. Cu puțină șansă am fi intrat la pauză cu 0-0, am încasat golul în minutul 46. Am rezistat bine, pentru că am ținut adversarul la distanță de poarta noastră, cu toate că nu am putut să ne cream prea multe ocazii, nici noi, dar nici adversarul nostru nu ne-a permis lucrul ăsta. Eram conștienți de asta”, a declarat Augustin Călin, în exclusivitate pentru Ilfov Sport.

În ceea ce privește meciul din etapa viitoare cu Sportul Snagov, Augustin Călin este încrezător și își propune să obțină toate cele trei puncte chiar pe propriul teren.

”Pe mine nu mă surprinde atitudinea jucătorilor, pentru că asta e atitudinea lor normală, eu așa îi cunosc, ambițioși, agresivi în joc, tupeiști, curajoși. Așa sunt jucătorii Baloteștiului. Sperăm că vom manifesta aceeași atitudine și sâmbătă și să câștigăm contra Snagovului. Profităm și de faptul că vor reveni și doi titulari, Dedu și Lucian Ion, și vom fi mai puternici cu prezența lor”, a mai spus tehnicianul.

Articol scris de Andreea Visu

Niciun comentariu

adauga un comentariu