Atletism de ZERO, la Mondialele de la Londra!

sâm, 12 august 2017

Cu o săptămână în urmă, mai precis pe patru august, au început la Londra, pe Stadionul Queen Elizabeth Olympic Park, Campionatele Mondiale de Atletism în aer liber, competiție la care au participat și 15 sportivi din România – 12 și-au îndeplinit baremurile de participare, iar trei au primit invitații speciale de la Federația Internațională (IAAF).

După aproape 10 zile de concurs, care vor sfârși mâine, cu ultimele finale, atleții tricolori nu numai că n-au cucerit nicio medalie, dar nici măcar nu s-au apropiat prea mult de podiumul de premiere. Am avut o delegație de ZERO, la aceste Campionate Mondiale, în ciuda faptului că Federația de specialitate se numără printre cele mai bogate federații din România, fiind miluită de către Ministerul Sportului cu 6.015.000 lei. De altfel, atletismul românesc aruncă pe fereastră banii de la Stat, de ani buni, ultimul succes major fiind bronzul Nicoletei Grasu, la aruncarea discului, la Mondialele din 2009, de la Berlin.

Atleții români nu s-au descurcat deloc pe iarba londoneză, cele mai bune performanțe fiind locurile 12 ocupate de Andrei Gag, la greutate, și Alina Rotaru, la lungime. Știm că subvențiile de la Ministerul Sportului se dau pe anumite programe, pentru atingerea unor ținte, dar se pare că federalilor de la atletism nu le pasă că nu-și îndeplinesc obiectivele. Este și normal, atâta vreme când nimeni nu le pune întrebări și nu-i ia la rost, din pricina acestor neîmpliniri. Până când? (Ionel Pană)

Comments are closed.