Arbitrii ilfoveni protestează! Ce se va întâmpla la următoarele meciuri

vin, 13 octombrie 2017

După cazurile din ultima vreme în care au fost implicați arbitri agresați de jucători, s-a luat hotărârea ca la următoarele meciuri, brigăzile să prezinte o formă de protest în fața spectatorilor și a jucătorilor.

Un arbitru a fost bătut la meciul dintre Pantelimon și Petrăchioaia în Liga a IV-a ilfoveană, pentru că i-a arătat unui jucător cartonașul roșu, iar un altul a fost agresat la un meci de Old Boys, tot în Ilfov, disputat între Jilava și FC Union.

Astfel, arbitrii vor întârzia meciurile cu cinci minute și vor purta tricouri cu mesajul „Stop violenței”.

„În urma ședinței de astăzi, 12.10.2017, arbitrii prezenți au hotărât următoarele:

Pentru etapa de Liga 4 (14-15 oct), copii și juniori (14-15 oct), Cupa României (17-18 oct) și Old Boys (16-17-18 oct): la ieșirea pe terenul de joc pentru salut, OBLIGATORIU toți arbitrii vor purta peste echipamentul de arbitru un tricou alb având inscripționat pe partea din fata mesajul „STOP VIOLENȚEI”. Acest tricou va fi purtat timp de 5 minute ca întârziere a jocului.

Rugăm toți arbitrii din CJA ILFOV, care vor fi delegați, să respecte acest lucru și să participe la acest protest”, se arată într-un comunicat de presă.

2 de comentarii pentru "Arbitrii ilfoveni protestează! Ce se va întâmpla la următoarele meciuri"
  1. V-am vazut ! spune:

    Salut aceasta initiativa.
    Propun in completare ca toti oficialii cluburilor sa poarte un tricou cu mesajul ” va vedem”.
    Si mai propun domnilor arbitrii sa isi faca putin” mea culpa”, cu siguranta violenta a fost manifestata de jucatori si condamn cu vehementa asta, dar domnilor arbitrii sunteti oare dumneavoastra capabili sa va recunoasteti si slabiciunile ?

    • Va vad mereu! spune:

      Da, suntem! Aceia care si onoram aceasta ‘functie’, e doar o chestiune de caracter aici, mai mult decat una profesionala.
      Ideea e sa fim vazuti, sa tragem un semnal de alarma, in mare parte ne dorim un fotbal frumos, fără agresiunii, fara injurii, un fotbal de relaxare asa cum il numesc multi dintre jucatori, asa cum ar trebui sa fie, de altfel!