Angela Cioca si povestea ei din Tara Fiordurilor!

mar, 14 martie 2017

La finalul sezonului 2013-2014, Clubul bucurestean ACS Scoala 181 avea sa castige titlurile nationale si, implicit medaliile de aur, ale Campionatelor rezervate Junioarelor I si II. Deloc surprinzator, daca tinem cont ca performantele s-au tinut scai, de aceasta entitate sportiva, aflata sub comanda presedintelui-antrenor Maximilian Gavrila, chiar de la primele participari in campionat. Printre jucatoarele de top ale echipei se numara si Angela Cioca, o handbalista careia ii placea sa joace si ca pivot, dar in special la linia de noua metri – inaltimea, detenta, bratul puternic si forta de patrundere faceau din ea un inter de temut si de mare perspectiva. A ajuns, in ultimul sezon, in Tara Fiordurilor, intr-un campionat riguros, spunem noi, dar foarte prietenos, completeaza ea, de unde ne-a trimis o poveste despre drumurile ei europene…

„Totul a inceput de cand eram mica si evoluam in naționala Romaniei. Am jucat de multe ori contra Norvegiei, o echipa foarte buna, care se lupta pentru medalie la fiecare campionat mondial sau european . Imi plăcea foarte mult ceea ce vedeam si imi doream si eu sa joc intr-o astfel de tara, unde unde handbalul chiar se face cu zâmbetul pe buze, fără nervi, fără țipete si fără stres . Dupa ce am terminat contractul in Germania, managerul meu Andy Spiridon m-a anunțat ca are o oferta din Norvegia – nu imi venea sa cred, acesta era visul meu! Era vorba despre FORDE HANDBALL IL, o echipa din Liga a 2-a, care, cu un an în urma, pierduse promovarea la doar un gol diferenta. Am venit aici sa vad cum este, daca imi place si sa discutam despre contract.

Odata ajunsă la Forde, am fost foarte impresionata de peisajele minunate, desprinse, parca, din povesti si, nu in ultimul rând, de oamenii calzi si primitori, care vor sa te ajute in orice moment. M-am întâlnit cu președintele clubului, Odd Erik Gullaksen, si cu antrenorul Kristinn Guðmundsson, care au inceput sa-mi vorbească despre echipa, despre planurile clubului pentru următorii ani, despre viața din Norvegia si despre tot ce ar fi trebuit sa stiu, daca aveam sa raman si sa incep un nou capitol sportiv. Pot sa spun despre Odd Erik ca este un om minunat si tot ce mi-a promis, asa s-a si intamplat, din toate punctele de vedere.

Asa am aflat ca obiectivul echipei este promovarea in prima divizie, era visul lui, care , iata, a si devenit realitate. Cu doua etape inainte de terminarea campionatului, cand practic promovarea era realizata si matematic, am primit deja medaliile pentru primul loc – in tot acest campionat am pierdut doar un meci si am facut un egal, in rest am avut numai victorii clare . Cand am venit aici, aveam probleme cu încrederea in mine si eram fricoasa, mai ales ca veneam dupa o accidentare si dupa un an in care nu am jucat foarte mult in Germania. Dar antrenorul Kristinn Guðmundsson a știut asta si m-a ajutat sa-mi recâștig încrederea in mine, am jucat foarte mult si am reușit, in prima parte a sezonului, sa fiu, de mai multe ori, cea mai buna jucătoare a etapei .

Aici lumea este relaxata si chiar daca greșești nu se intampla nimic, ei te încurajează, nu ca la alte echipe, unde, dupa prima greșeala, antrenorul te scoate din teren – oamenii de aici, înainte de toate, iti sunt prieteni si dupa aceea șef, antrenor, președinte. In plus, am avut norocul sa întâlnesc aici si romani minunați, care m-au ajutat sa mă integrez mai repede – una dintre ele este colega mea de echipa Simona Balcan, cu care mă inteleg perfect. Petrec mult timp cu ea si cu familia ei, dar si cu prietenii care mi i-am facut in oras. Țara asta iti oferă foarte multe posibilități de distractie, activitati pe care poți sa le desfasori in timpul liber. Aici am invatat sa pescuiesc, sa skiez, sa ma dau cu snowbord-ul, ma plimb in aer liber, cu barca sau pe munte. Duc dorul caldurii din Romania, pentru ca aici nu este vreme niciodata de pantaloni scurti si tricou – mai sunt si zile in care poți sa stai la soare si sa te bronzezi, dar nu foarte multe. Despre mâncarea de aici nu pot sa spun ca este foarte diferită, au si ei felurile lor de mâncare, dar in mare parte se mănâncă foarte mult peste si fructe de mare, iar mie imi plac foarte mult, deci asta nu a fost o problema penru mine.

Mai avem doua meciuri in campionat, dupa care se termina sezonul, o sa urmeze o perioada in care toate jucatoarele vor pleca in vacanta. Pentru noul sezon suntem constiente ca trebuie sa muncim mai mult, dar eu am o presimtire ca va fi o editie foarte buna de campionat si am incredere in colegele mele – intentia noastra este sa facem pasul cel mare, adica sa urcam in TP Liga, unde sunt echipele de top ale Norvegiei . O sa fie greu, dar nu imposibil! Despre România vreau sa spun ca imi este foarte dor si de-abia astept sa merg in vacanța – sigur ca visez sa ma intorc in campionatul nostru si imi doresc intens sa ajung si la echipa de senioare, insa treburile merg bine aici, este o perioada infloritoare pentru mine si sunt multumita”, isi incheia povestea Angela Cioca, una din cele mai valoroase handbaliste din generatia sa, in anii de juniorat.

Sigur, distanta si faptul ca nu a evoluat in liga mare germana, situatie repetata si in Norvegia, au facut ca handbalista sa nu fie vazuta de selectionerul Ambros sau de oficialii din federatia Romana de Handbal. Angela, insa, merge mai departe si spera sa vina si vremea ei! (Ionel Pana)

cio1 cio2

cio3 cio4

cio5 cio6

cio7 cio8

cio9 cioca

Comments are closed.