Anca Stoica: ”Nu m-am speriat de vikingi, dar mi-e dor de țară”…

mar, 04 aprilie 2017

Cu ceva ani în urmă, apăruse la Caracal, la Școala de handbal a soților Olteanu, un cuplu de jucătoare care avea să însemne cheia succesului, în fața multor adversare, din campionatul junioarelor – vorbim de Claudia Constantinescu, un inter cu braț de fier, și de Anca Stoica, o extremă dreapta imprevizibilă, un pericol pentru toți portarii și stângace, pe deasupra.

Și dacă interul Claudia Constantinescu a avut șansa să intre în grațiile antrenorului Gheorghe Tadici și să ajungă la Zalău, nu același lucru se poate spune și despre Anca Stoica, handbalistă care s-a pierdut undeva, într-un anonimat inexplicabil. Este o politică de marketing a Federației, de a-și pierde jucătoarele, după ce ani buni s-au cheltuit bani și timp, pentru perfecționare, fie la Centrul de Excelență de la Vâlcea, fie pe la loturile de junioare. Dar asta este o altă discuție…

Uitasem de Anca, recunosc, dar o postare pe Facebook mi-a adus aminte de blonda soților Olteanu, acum cu trăsături mai bine conturate, cu niște ochi minunați și mai mereu zâmbitoare. S-o lăsăm să ne spună povestea ei:

”Bună ziua! Am ajuns în Norvegia, la Molde HK Elite, în octombrie 2016, printr-un impresar. Echipa era în 1 Divizie, un fel de liga secundă de la noi, iar când am ajuns eu se afla într-o situație critică, având trei înfrângeri și doar o singură victorie. Nu vreau să spun că am făcut eu minuni, dar ceva s-a schimbat, în mersul echipei – de când am intrat eu în teren n-am mai pierdut nicio partidă, suntem neînvinse de 18 etape, dar avem și două rezultate de egalitate.

Nu am ținut o statistică a golurilor marcate de mine, dar îmi aduc bine aminte că am avut și șase goluri pe meci și cred că am, cu aproximație, cam 40 de reușite până acum, poate și mai bine. Sunt fericită și mândră că am pus și eu umărul la promovarea echipei în Grundesliga, așa se numește Liga I la ei. Am fost emoționată, la început, chiar crispată, aș spune, însă m-am acomodat, până la urmă, cu stilul lor, cu modul lor de percepție a performanței, unde nimeni nu pune presiune pe sportiv și te lasă să joci de plăcere, să te simți bine pe teren și să zâmbești mereu. În ciuda acestei lejerități, campionatul Norvegiei este unul foarte puternic, asta o știe toată lumea, iar metodele lor de antrenament sunt un pic diferite de cele din România, le-am prins din prima.

Am sărbătorit după ultima victorie, care ne-a asigurat, și matematic, promovarea, iar eu am simțit mult respect și apreciere din partea echipei, a staff-ului tehnic, a întregii conduceri. De altfel, antrenorul meu, suedezul Magnus Johansson, mă vrea în continuare la echipă, iar oficialii clubului mi-au propus prelungirea de contract, însă am refuzat să semnez – mi-e dor de țară, este și distanța mare de România și nu mă simt tocmai confortabil. Repet, m-am acomodat aici, joc bine și sunt apreciată, dar ce să fac, mă simt prea singură. Nu mai este nicio româncă la echipă, dar mai au o jucătoare din Austria și una din Macedonia. Nu știu unde o să merg, oricum vreau mult mai aproape de granițele țării mele, m-aș simți mai liniștită.

…M-ați întrebat de echipa națională, sigur că aș vrea să ajung și acolo, dar poate nu sunt pregătită, poate trebuie să mai aștept, să mă pregătesc mai bine, să-mi ridic valoare și cine știe”, ne spunea Anca Stoica, blonda din Caracal, care i-a învins pe vikingii din Molde, dar care a fost învinsă, la rândul ei, de dorul de țară, că așa sunt românii. (Ionel Pană)

anca0 anca1

anca2 anca3

anca4 anca5

anca6 anca8

1 comentariu la "Anca Stoica: ”Nu m-am speriat de vikingi, dar mi-e dor de țară”…"
  1. Simi spune:

    Sunt multe echipe de liga care au nevoie de extrema dreapta !Asteapta ,ca dupa 10 mai vin si ofertele .

adauga un comentariu