ANALIZĂ / FC Voluntari, lider într-o nedorită ierarhie! Au cei mai mulţi jucători folosiţi

mie, 25 noiembrie 2015

de Răzvan Toma

Prin apariția celor doi străini din această a 18-a rundă, Lytovka și Spahija, FC Voluntari este de departe echipa din actualul sezon al Ligii I care a folosit cei mai mulți fotbaliști până acum, ajungând la 33.

De obicei, cine este prima într-o asemenea ierarhie se situează printre ultimele în clasament. Această situație are logica ei, înseamnând că respectivele echipe nu au avut în curte cei mai adecvați jucători sau poate cei mai adecvați antrenori, din aceste motive neajungându-se la vreun numitor comun, încercându-se de cele mai multe ori în van tot felul de soluții.

Iată concret cum se prezintă situația din actualul sezon de la FC Voluntari. S-a pornit la drum cu un antrenor neadecvat, Bogdan Vintilă, căci nu avea experiență și totodată a sosit abia din vară. Nu că Ilie Poenaru, cel cu care se izbutise promovarea, avea vreo mare experiență la Liga I, însă el se afla de multă vreme pe banca tehnică, fie ca secund, fie ca principal, și avea deja un modus vivendi atât cu fotbaliștii, cât și cu conducerea. A fost adus apoi Flavius Stoican, la fel de neadecvat, căci nu-i prea cunoștea pe jucători, iar barca luase deja apă, că tot este acea ancoră pe emblema FC Voluntari, fiind mult mai dificil în asemenea condiții de stress să închegi un „11” competitiv din fotbaliști sosiți de pretutindeni. Abia acum s-a ales soluția optimă pentru situația în care s-a ajuns, căci nu degeaba i se spune „Smurd” lui Gheorghe Mulțescu (cele două etape ale lui Mircea Rădulescu au fost doar o tranziție). Însă nu ne putem pronunța în al câtelea ceas s-a produs această acțiune. Iar Mulțescu, după cum putem constata, este nemulțumit de marea masă de jucători întâlnită, dorind aducerea altora.

Hamed KoneAșadar, au fost folosiți inițial o mare parte dintre jucătorii cu care s-a promovat alăturându-li-se transferurile făcute în vară, cei mai mulți dintre cei aduși fiind „mercenari”, după care s-a venit în timp cu tot felul de „lipituri”, ajungându-se astfel la acest număr de 33 (în ordinea apariției Balauru, Maftei, S. Rădoi, P. Pîrvulescu, Novac, Todoran, G. Deac, H. Koné, Călințaru, Ad. Bălan, Cîrstocea, C. Achim, Voduț, Novaković, Poverlovici, N. Grigore, Vîlceanu, R. Zaharia, M. Matei, Pancu, L. Iorga, Fl. Maxim, T. Bălan, L. Rus, Briceag, Goossens, M. Costea, M. Vasile, Botaș, Njiki Tchoutou, Al. Ioniță I, Lytovka, Spahija). Culmea este că situația este incomodă în primul rând pentru cluburile care ajung în asemenea situații. Ne-amintim anul trecut când finanțatorul de la Rapid, Valerii Moraru, pe când polemiza în presă cu Ioan Ganea se plângea la un moment dat: „(…) Am adus un grup mare de fotbaliști la insistențele domnului Ganea, pe care am fost nevoiți pe urmă să-i plătim ca să plece”.

Mai jos am făcut o trecere în revistă a echipelor care din 2000 încoace au avut cel mai mare număr de jucători pe fiecare ediție în parte și care a fost situația lor la final. După cum se poate observa, în 9 din cele 15 ediții gruparea cu pricina a retrogradat (aici am pus-o și pe Ceahlăul din 2006-07, care în mod normal ar fi luat drumul Ligii 2, dacă Delta Tulcea ar fi primit licență să-și poată materializa promovarea din teren). Aceasta înseamnă un procent de 60%.

Există și alte particularități decât cea prezentată la FC Voluntari pentru o asemenea situație de creștere aberantă a numărului de jucători. Că tot l-am pomenit pe Valerii Moraru, dăm exemplul Rapidului de anul trecut, când lotul din tur a fost 95% schimbat în retur, cam cum a făcut Concordia în primul ei sezon de LI, în 2011/12. Dacă echipei păstorite pe-atunci de Reghecampf i-a ieșit combinația, vișiniii n-au avut același noroc, cu toate că în dese rânduri dăduseră impresia că o vor scoate cu bine la capăt. În cazul Coronei lucurile au pornit rău încă din fașă, respectiva grupare arătând mereu ca un sat fără câini, nefiind în niciun fel pregătită pentru un pas atât de mare precum Liga I, ceea ce i-a și adus sfârșitul prematur, ea intrând alături de CS Turnu Severin și altele ca ele la capitolul „Care i-a fost rostul?” Unirea Urziceni din 2011 a fost „mulțumirea” pe care i-a adus-o propriul finanțator, după ce cu puțin timp în urmă aceasta îl umpluse de faimă și mai ales de bani. În acel sezon, datorită faptului că la Liga I regulamentul este dur în privința retragerii în plină competiție decât la cele inferioare, echipa din Bărăgan a fost precum un mort clinic ținut în viață doar prin cuplarea la aparate, după acea plecare în masă spre Steaua a jucătorilor care cucereau titlul în urmă cu doi ani fiind aduși în loc tot felul de copii sau fotbaliști rămași fără contracte.

Amintitul Gheorghe Mulțescu a demonstrat însă că are capacitatea să se lupte cu statistica. În sezonul 2011-12, ca și acum, a fost adus să o salveze pe Petrolul, care precum acum FC Voluntari era o nou-promovată ce se afla într-o continuă luptă de supraviețuire. E drept, nu ajunsese chiar atât de jos în clasament, însă pericolul o pândea la tot pasul. Venit cu 11 etape înainte de final pentru a păstori, precum în situațiile Rapidului și Concordiei, o echipă aproape complet schimbată în retur (atunci a fost adusă acea legiune străină cu jucători valoroși pentru Liga I, care îi cuprindea printre alții pe Younes, Boudjemaa, Mustivar, Zerka, Ben Djemia). S-a achitat foarte buine de sarcină, căci pe lângă faptul că echipa a jucat atunci un fotbal plăcut ochiului, la final s-a situat deasupra liniei.

Echipele cu care au folosit cei mai mulți jucători în ultimele 15 sezoane:

2014-15: Rapid 45 – a retrogradat

2013-14: Corona 44 – a retrogradat

2012-13: Petrolul 42

2011-12: Petrolul 42

2010-11: Unirea Urziceni 52 – a retrogradat

2009-10: Ceahlăul 41 – a retrogradat

2008-09: Gloria Buzău 52 – a retrogradat

2007-08: „U” Cluj 40 – a retrogradat

2006-07: Ceahlăul 47 – ar fi retrogradat

2005-06: Oțelul și SC Vaslui câte 41

2004-05: Univ. Craiova 52 – a retrogradat

2003-04: Rapid 33

2002-03: Univ. Craiova 34

2001-02: Petrolul 41 – a retrogradat

2000-01: Dinamo 37

Comments are closed.