AMFB / Portret de candidat – Marian Lumînare: „Sunt mai supărat pe cei care au asigurat interimatul decât pe Vasile Avram”

mie, 20 ianuarie 2016

La 28 ianuarie au loc alegeri la Asociația Municipală de Fotbal București. Site-ul nostru demarează o amplă analiză a acestui eveniment electoral. Ne-am gândit să cunoaștem cu ce se ocupă cei 4 candidați, care este CV-ul lor, care sunt obiectivele propuse și de ce au ales să candideze la șefia fotbalului bucureștean. Conteaza, bineînțeles, ce au realizat în viață până acum și ce-i recomandă pentru acest post. Fiecare din cei patru a răspuns pe e-mail la intrebările noastre, atașând câte un CV.

De ce candidați la funcția de șef al AMFB?
Sunt implicat activ în fotbalul bucureștean incă din 1998, mai întâi la nivel de copii și juniori, apoi la nivel de seniori, fiind membru fondator, președinte și finanțator al clubului AFC Comprest GIM, club a cărui echipă de seniori a evoluat cu rezultate bune și foarte bune la nivel de ligă a 3-a și ligă a 4-a. M- am decis să pun în slujbă fotbalului bucureștean experiență manageriala căpătată în acest interval, sport care nu traversează momentan o perioadă tocmai fastă.

Care sunt punctele programului dvs. cu care vreți să câștigați alegerile?
Optimizarea costurilor și informatizarea operațiunilor în cadrul AMFB, modernizarea sistemului competițional, promovarea imaginii Asociației, atragerea de sponsori, reintroducerea în circuitul sportiv a bazelor sportive abandonate, consiliere sportivă și juridică a cluburilor, scăderea progresivă a taxelor membrilor cotizanți, imbunătătirea arbitrajului și a nivelului de pregătire al antrenorilor.

VOTEAZA-L PE MARIAN LUMINARE

Vi se pare normal ca echipe din Ilfov să fie înscrise la AMFB?
La nivel de seniori nu mi se pare normal, lucru prevăzut și în statutul FRF, dar la anumite categorii de vârstă ale juniorilor și copiilor, acolo unde în județul Ilfov nu se organizează campionate, consider că ar fi benefică o colaborare între cele două asociații, bineînțeles dacă și AJF Ilfov dorește.

Cum caracterizați situația fotbalului bucureștean la peste 26 de ani de la Revoluție?
Din nefericire, fotbalul bucureștean a regresat mult în ultima perioadă, atât din punct de vedere valoric, cât și al infrastructurii, cel mai bun exemplu în acest sens fiind comparația cu județul lfov- în timp ce în acest județ s-a construit temeinic în ultimii ani, la București totul s-a degradat de la an la an. Nu este posibil că la asemenea areal și asemenea populație, așa cum are Bucureștiul, să aibă doar 14 echipe la ligă a 4-a și 13 la ligă a 5-a, iar bugetul AMFB să fie constituit exclusiv din taxele cluburilor.

De ce ați sfătui alegătorii să vă aleagă pe dumneavoastră? Cu ce ați fi diferit față de ceilalți?
În primul rând pentru că sunt unul care provine din rândul lor, îi înțeleg cel mai bine cu ce se confruntă, nu am trăit din fotbal și nu sunt disperat după funcții sau cine știe ce oportunităti, nu am intrat în „combinatii”, „reciprocități” sau ,,blaturi” de-a lungul timpului, am respectat tot timpul principiul fair-play-ului și vreau să asigur transparentă, echidistanță și obiectivitate în luarea deciziilor, principii după care m-am ghidat toată viața. Consider că principalul meu atu îl reprezintă, paradoxal poate, faptul că provin din afară „sistemului” (nu am fost arbitru sau angajat în cadrul vreunui club de fotbal), am investit bani în fotbal, atât în resurse umane cât și în infrastructură, am fost adeptul imbunătătirii continue în tot ceea ce am făcut, am fost și sunt receptiv la toate problemele cu care se confruntă echipele mele și vreau să schimb mentalitătile nocive din fotbalul bucureștean.

Cum ați caracteriza perioada în care a condus AMFB fostul președinte Vasile Avram, aflat acum dupa gratii.
Personal, am avut o relație bazată pe respect cu Vasile Avram, fiind receptiv la anumite sugestii ale mele. Totuși, va rog să mă înțelegeți, că îmi este dificil să vorbesc despre un om aflat la grea încercare! Că să răspund cât de cât punctual, consider că, la experiență și relațiile pe care le avea, Vasile Avram putea și trebuia să facă mai mult pentru fotbalul bucureștean. Mult mai nemulțumit sunt de conducerea interimară a AMFB, care se întrece în gafe și decizii controversate, elocventă în acest sens fiind organizarea fazelor finale din cadrul play-off-ului 2015 în … Ilfov!

Un mesaj pentru alegători.
Vreau să-i asigur pe alegători de întreagă mea disponibilitate și bune intenții de a reforma Asociația pe baza unor principii sănătoase, de capacitatea de a manageria o echipă de profesioniști (pe care o voi prezinta la momentul oportun) în care experiența să se îmbine în mod fericit cu tinerețea, și, dacă au încredere în mine, îi aștept să-mi vină alături să facem o mare echipă care să pună umărul la reconstrucția fotbalului bucureștean. Pentru că DA, îmi place să lucrez în ECHIPĂ și pentru că ÎMI PASĂ!

CV Marian Lumînare:

PRESEDINTE CLUB SPORTIV
2004-prezent
A.F.C. COMPREST GIM BUCURESTI

PRESEDINTE ASOCIATIE SPORTIVA
2003-2004
A.S. COMPREST GIM

FINANTATOR SI VICEPRESEDINTE
2001-2003
A.S. PREFABRICATE BUCURESTI

SPONSOR SI COORDONATOR
1998-2001
ROCAR BUCURESTI – GRUPA COPII 1986

14 de comentarii pentru "AMFB / Portret de candidat – Marian Lumînare: „Sunt mai supărat pe cei care au asigurat interimatul decât pe Vasile Avram”"
  1. vocea echipei Comprest spune:

    Lumanare esti un periculos si un pervers , nu votati omul asta ca si-a batut jog de multi jucatori de la comprest .. si cand era echipa la liga 3 unii aveau oferte de la liga 1 si ia obligat sa semneze pe 5 ani e un bosorog hot care a lasat multi jucatori fara „servici” si-a batut jog de ei , si mai sunt multi alti care au fost, sunt ,si sunt sigur ca vor fi obligati sa semneze ,poate ii salveaza legea asta de la TAS ..Dar ce este strigator la cer ca el nu a investit in anumiti jucatori si ii santajeaza ca nu le da drumul decat daca dau nu stiu ce bani , e un santajist ordinar , un comunist … numai vreau sa vorbesc dar voi mai revenii cu detalii si cu dovezi despre acest personaj de 2 lei !!!

    • Nastrat spune:

      Nu ascultăti acest individ! Sunt numai minciuni spuse ca sa ii pericliteze candidatura. Il cunosc personal pe acest om si nu am decat cuvinte de lauda la adresa lui.
      Votați cu încredere! Va face lucrurile exact cum a spus!

  2. inter spune:

    Asta parca este fratele lui Avram…hm si cam aceeasi generatie iar dupa frizura a fost la secu si el .Vot negativ !!!!!

  3. Anonim spune:

    Este un hot si un terminat , bravo Vocea echipei Comprest asa este santaja si santajeaza jucatorii , ce ar trebuii noi sa deducem este ca nu vor mai putea scapa jucatorii , nu vor avea castig de cauza daca iese asta la AMFB , !!!Alegatorii ascultati cu atentie !!!

  4. […] candidatura la funcţia de preşedinte. Cei 6 candidaţi interesaţi sunt: Ilie Ştefan Drăgan, Marian Lumânare, Ion Toma, Robert Zoltan Tusszai, Marian Rusu şi Viorel […]

  5. Pentru Nastrat spune:

    Nastrat inseamna ca nu i-ai cunoscut adevarata fata este un santajist , a facut comtracte fara acordul jucatorilor este un nesimtit ,crede-ma stii prea putine , este un hot ,eu nu mint si nu periclitez pe nimeni , sunt un om cinstit care a trait aceste lucruri este un santajist , un om fara cuvant si caracter , si vrea sa faca bani acum pe sfarsit (ca nu mai o sa reziste mult in fotbal) si isi bate jog de copii dar lasa ca sa schimbat regulamentul si numai obliga el jucatorii sa semneze cu echipa lui de cacat !!!

  6. Pentru Nastrat spune:

    Contracte*

  7. Pentru Vocea Echipei Comprest AKA Speriatu AKA Talibanu spune:

    Nu mai postezi detaliile si dovezile alea pe care le-ai promis????????? Asteptam cu profund interes!!!!!!!!!!!

  8. vocea Echipei Comprest spune:

    Nu vreau sa implic anumite persoane caree nu doresc sa se afiseze ,dar stiu si am prieteni care imi spun ca Lumanare ia distrus si ia terminat ,chiar zilele astea m-am intalnit cu un fost jucator care a jucat la Ulmu si la adus Lumanare la Comprest si ia promis ca va fii liber dupa 6 Luni si dupa ce jucatorul si-a terminat contractul sa trezit ca are inca un contract pe 3 ani ceea ce jucatorul nu stia nimic ..Aceasta Persoana santajista este un batran pervers sunt multi jucatorii de care si-a batut jog ..mai cunosc pe unul care mi-a spus ca nu doreste sa se implice in altfel de chestii care a fost santajat de catre acest om sa semneze cu clubul lui , dar Lumea il cunoaste bine pe acest bosorog retardat , nu vreau sa mai discut ca Lumea e constienta …oricum pe mine nu ma intereseaza ca nu mai am
    Legatura cu acest fenomen dupa ce Marian Lumanare ma distrus pe timpul cand a refuzat sa ma lase sa plec la o echipa de Liga 1 ..care acum este in Liga 2… !!!

  9. Pentru Vocea spune:

    De ce nu iesi sa spui:
    – Ma numesc……………………….., am avut contract cu Luminare in anul…………., am avut o oferta concreta de la…………………. si bosorogul nu mi-a dat drumu’. De ce te ascunzi??? Dovezi palpabile, baiete!
    Daca ai jucat fotbal asa cum „te joci” cu limba materna, e grav!
    Aaaaaaaa, cuvantul palpabil il gasesti in DEX (dictionar explicativ).

    • Pentru Nastrat spune:

      Pai stai linistit prietene ca am vorbit unde trebuie nu trebuie sa iti dovedesc tie o sa vezi ca mai devreme sau mai tarziu vor iesi singure la suprafata .. pai spune tu cine esti si atunci o sa iti spun si eu ? Pai normal ca e in DEX doar l-ai cautat inaintea mea ca sa nu te faci de ras , zdreanta de 2 lei …De aia sa dus fotbalul de rapa ,ca au fost din astia ca tine si ca Lumanare , a terminat tot jucatorii oricum ma bucur ca lumea a inceput sa isi dea seama de el .Pai nu ies sa spun ca sunt multi care nu sunt de acord sa spun dezvalui despre ei anumite lucruri ca unii mai sunt inca sub contract si le este frica sa nu ramana pe viata la Comprest chiar daca ei nu vor are grija Domnul Lumanare sa semneze in locul lor …Le face el alt contract ,bosorogul ordinar !!!

  10. muler spune:

    Lumanare asta, inainte de a spune ca este suparat pe conducerea actuala a AMFB, decat pa AVram, mai bine ar spune cate echipe a omorat (retogradat) si dupa aceia sa vorbeasca. Au dreptate jucatorii care scriu aici.Deci ce presedinte poate fii um gropar al fotbalului, oricum nu el va conduce AMHB-ul, se stie, el a acceptat se fie paravan.

  11. Pentru Muler spune:

    Ce echipe a omorat tovarase? :)))
    Sunteti o sleahta de comunisti jegosi si invechiti care vreti sa mai roadeti si voi un oscior, dar ce sa vezi…nu se mai poate HA HA HA treceti la cotet unde va e locul.

  12. Membru afiliat AMFB spune:

    Continua, campania mizera, sub centura a postacilor pe retelele de socializare. Ziaristul GSP Gusti Roman posteaza pe blogul sau o pozitie aficiala FRF, si cu buna stiinta, scoate din context si acopera continutul art. 42 din Statutul FRF in care se face trimitere la comisii autonome, respectiv CCA privind modul de organizare si activitatea a acesteia. Daca o comisie permanenta din cadrul unei comisii autonome FRF nu poate oferi un candidat la AMFB, inseamna chiar ca suntem in bezna. Daca tot va sarit in ochi aceasta conditie de ce nu va revoltati ca desi se fac alegeri la AMFB in satutul acesteia apar AJF/LPF/FRF. Dupa statut sunt organizate alegeri la ASOCIATIA JUDETEANA, nu MUNICIPALA. Atunci ceilalti candidati pot participa d-le Roman ?

  13. dragnea spune:

    Multi vb fara sa cunoasca … sa imi zika si mie cei care au scris mai
    sus de dm marian lumanare. Care sunt jucatori ei bunii rau care au jucat la comprest
    Si au avut oferte. Si nu le’au dat drum. Eu am jucat la comprest toata perioada..
    Este unu om de cuvant foarte corect. Pe unde am jucat nu am gasit patron
    mai corect. Ce vb cu dansu asa ramne niciodata nu ne’a mintit din ce
    A putut sa promita bafta dm marian