Alexandru Dedu nu mai vrea al treilea mandat: ”După mine, potopul”!

Dum, 24 martie 2019

În februarie, 2019, fosta mare jucătoare Carmen Amariei, care deținea funcția de antrenoare la lotul national de tineret, echipă pe care Amariei a preluat-o încă din 2017, când fetele erau de vârsta junioratului, și-a anunțat elevele, cât și prietenii apropiați, că este însărcinată în luna a 4-a. Antrenoarea n-a lansat vestea mai devreme, temânu-se ca nu cumva să piardă din nou sarcina, așa cum se mai întâmplase. Amariei era decisă să nu renunțe la postul de pe banca tehnică, asumându-și toată munca ce o implică o astfel de funcție, pentru că fosta mare jucătoare a dovedit în nenumărate rânduri că este o persoană puternică, și fizic, și psihic. Dar, cum a auzit de sarcina antrenoarei, președintele Federației, Alexandru Dedu a decis să o dea afară pe Amariei, invocând intereseul national și faptul că naționala tricoloră, fie ea și de tineret, are obiective de atins, iar Amariei nu-și va putea face treaba cum trebuie, din pricina stării de sănătate.

Și să ne-aducem aminte că în august august 2014, la doar câteva luni de la alegerea sa în fotoliul prezidențial al Federației de Handbal, Alexandru Dedu, suferea un grav accident de motocicletă, pe raza Județului Buzău, fiind lovit în plin de o mașină. A fost internat de urgență la Spitalul din Buzău, apoi a fost transportat la Spitalul Floreasca, dar și în Germania, pentru mai multe intervenții chirurgicale. Au fost luni de zile, chiar ani grei pentru președinte, care a fost nevoit să lipsească de la Federație, fiind netransportabil. I s-a făcut și examenul de Computer Tomograf, să se descopere dacă nu cumva loviturile primite i-au afectat creierul – o stare incomparabilă cu cea a antrenoarei Carmen Amariei! În tot acest timp, Dedu a condus Federația de pe patul de spital, nu știm cu câtă luciditate – cei care aveau nevoie de semnătura lui mergeu în rezerva de la Floreasca cu diferite acte, pentru ca președintele să le vizeze. S-au făcut eforturi mari, ca Federația să funcționeze normal, și nimeni, dar absolut nimeni, nu a pus problema înlocuirii lui Dedu, invocând intersul national, iar aici chiar era vorba de așa ceva.

Prin demiterea antrenoarei Carmen Amariei, din cauza unei sarcini, Dedu demonstrează că are măsuri diferite, în aprecierea unor situații – aș numi asta dictatură, mai ales că președintele nu este la prima abatere, când ia decizii unilaterale, fără să-i pese de Consiliul de Administrație. A uitat, viteazul dom’ președinte că la ultimele alegeri a avut doar cu un vot mai mult decât contracandidata lui, Narcisa Lecușanu. I-am spus atunci că este o lecție pentru el, că oamenii i-au arătat că sunt nemulțumiți de felul cum a condus, în primul mandat, și l-au vrut schimbat. Dedu mi-a replicat că s-ar putea să nu-și mai dorească un al treilea fotoliu de conducere – așa se explică toate aceste dispoziții discreționare, pentru că Dedu conduce după principiul, ”…după mine potopul”!

P.S. 1 Am fost surprins de faptul că fosta mare handbalistă Carmen Amariei nu a ieșit să facă declarații presei și să explice exact ce a vorbit cu președintele Dedu și care sunt explicațiile federalului, în cazul deciziei de a o înlocui pe banca lotului de tineret. Și există o cauză, în această tăcere – Carmen Amariei a fos plecată în Spania, mai precis la Barcelon, pentru o săptămână de antrenamente alături de Xavi Pasqual, tehnicianul băieților de la Barca, cât și fostul selecționer al naționalei noastre masculine. ”Vor fi încă trei săptămâni de astfel de lecții, alături de Pasqual, cu mici pauze, aceasta fiind decizia spaniolului, în raport cu temele cerute de Amariei”, ne spunea cineva din anturalui antrenoarei. Și am mai aflat că Amariei s-a înscris și la cursurile de Master Coach, din cadrul Federației Europene, semn că nu peste multă vreme va fi una din cele mai bine pregătite antrenoare din România.

P.S. 2 S-a terminat și Golden League, o competiție care s-a jucat în Franța și la care au participat Danemrca, Franța, Norvegia și România. Sigur, nu ne șteptam să facem vreo brânză în Hexagon, mai ales că selecția a surprins pe totă lumea. I-m dat crezare antrenorului, în ideea că știe el ce face, dar acum așteptăm și o analiză a participării la acest turneu – să ne spună, de exemplu, Martin Ambros ce concluzii a tras după trei înfrângeri grele și cum întinerește el echipa cu jucătoare ca Munteanu, 32 de ani, Dincă, 31 de ani și Pristavița, 30 de ani, handbaliste modeste în campionatul intern, dar bune, iată, pentru lotul national? Pentru echipa de senioare, care este un brand handbalistic în Europa, sau a fost, fiecare înfrângere se adaugă la palmares, unul tot mai negativ, în ultimii ani.

Ionel Pană

1 comentariu la "Alexandru Dedu nu mai vrea al treilea mandat: ”După mine, potopul”!"
  1. Dan spune:

    Tot ce e scris este ultra corect , dar cu prea mult respect fata de un om care gandeste adevarat >” dupa mine POTOPUL”

adauga un comentariu