Alex Mărgărit a schimbat tabăra: „Sunt motivat și vreau să mă bucur de fotbal”

mar, 30 ianuarie 2018

Alexandru Mărgărit a părăsit-o pe SC Popești-Leordeni în această iarnă, dar nu a dus lipsă de oferte.

Mijlocașul în vârstă de 24 de ani și-a găsit un alt angajament, tot în Ilfov, la CS Tunari, echipă la care va activa în acest retur de campionat al Ligii a III-a.

Întrebat de ce a ales să meargă la Tunari, Alex Mărgărit a răspuns simplu în exclusivitate pentru Ilfov Sport: „O propoziție nu se începe cu „pentru că”, dar voi face o excepție. Pentru că, Tunari. Pentru că aici am fost dorit de la bun început. Pentru că este un grup frumos. Pentru că vreau să mă bucur de fotbal în continuare și pentru că sunt motivat.”

Fotbalistul va juca tot în Seria a III-a a Ligii a III-a, dar de această dată împotriva Popeștiului. „Mărgă” a mărturisit că nu se gândește încă la partida contra foștilor săi coechipieri: „Mai este mult până la meciul cu fosta mea echipă, până atunci avem de străbătut Muntenia în lung și în lat. Vom vedea la momentul respectiv cât de motivat voi fi.”

Alex Mărgărit a luat cu brio disertația în domeniul turismului, dar se declară motivat să își continue cariera în fotbal, chiar la CS Tunari: „Mă aștept ca în acest retur de campionat să avem o atitudine pozitivă la fiecare meci, să dăm totul și atunci ne vom bucura de multe ori. Avem o echipă bună și am încredere foarte mare că vom face un retur frumos.”

Niciun comentariu

adauga un comentariu