Afumațiul se mută lângă lider. Puncte mari aduse de la Slobozia

sâm, 03 noiembrie 2018

CS Afumați se simte bine în fața celor mai puternice echipe din seria în care activează.

Echipa antrenată de Vasile Neagu a oferit tot repertoriul rezultatelor în ultimele trei partide de campionat.
Remiza albă din Giulești a fost urmată, acasă, de un eșec nescontat, 1-2, în disputa cu CS Tunari. Momentul revanșei pentru Mugurel Dedu și compania a sosit astăzi după amiază pe terenul liderului Unirea Slobozia. Oaspeții au fost din nou în zi bună și au plecat cu toate cele trei puncte puse în joc.

Victoria s-a conturat greu, 1-0, în fața unui adversar puternic, prin golul marcat în ultimele zece minute ale jocului cu Ciprian Perju.
CS Afumați a urcat lângă actualul lider, echipa din Slobozia care așteaptă, acum, alături de ilfoveni, verdictul jocului de mâine dintre Rapid și CSM Oltenița care poate aduce preluarea primului loc de trupa antrenată de Daniel Pancu.

Niciun comentariu

adauga un comentariu