Adrian Bălan, printre cei mai buni transformatori de lovituri libere

mie, 11 ianuarie 2017

Prin alte părți loviturile libere sunt tratate cu mare responsabilitate, jucători cu apetență care se antrenează special ore întregi, pentru că acestea pot decide un meci.

Am avut și noi de-a lungul timpului specialiști ai genului, precum Titus Ozon, Ion Dumitru, Anghel Iordănescu, Gheorghe Hagi și ceva mai recent Claudiu Niculescu. De ceva timp însă nu a mai ieșit cineva în evidență din acest punct de vedere, ba mai mult se observă mai peste tot superficialitate în abordarea acestor lovituri.

# Cea mai mare cifră de reușite din lovituri libere din primka parte este de doar 2. Patru jucători au izbutit-o, printre aceștia și Adrian Bălan de la FC Voluntari (ceilalți fiind Ianis Zicu, István Fülöp și Rick Boldrin). Acesta a izbutit și în sezonul trecut trei asemenea goluri, arătând că are aptitudini. # Numărul total de jucători care au marcat printr-un asemenea procedeu este de 15 (12 autohtoni + 3 străini). # În total au fost 19 reușite datorate acestor lovituri, ceea ce la totalul de goluri marcate înseamnă în procente 5,4%. # Nici măcar vreo echipă în ansamblul ei nu s-a detașat, cifra cea mai mare fiind de 3 goluri, autoare fiind, culmea, două grupări din a doua jumătate a clasamentului, FC Botoșani și Ardeal.

FC Voluntari a avut două. # Există un număr de patru echipe care au în dreptul reușitelor cifra zero, Concordia alături de Dinamo, Gaz Metan și CS U Craiova. # FC Voluntari alături de CSMP Iași s-au arătat cele mai vulnerabile echipe la aceste lovituri, primind câte 3 goluri, urmate de Dinamo, Pandurii și CS U Craiova cu câte 2, Ardeal, Astra, FC Botoșani, CFR Cluj, Concordia, Gaz Metan și ACS Poli câte 1. Numai Steaua și Viitorul n-au primit vreunul. # În meciurile în care s-au marcat asemenea goluri, echipele care au făcut-o au învins în 11 rânduri, de câte 4 ori au pierdut și terminat la egalitate. # Ambele goluri din meciul din etapa 12, FC Voluntari – Ardeal 1-1, au fost înscrise din lovituri libere.

De asemenea și la partida din etapa 20, FC Botoșani – CSMP Iași 1-3, fiecare echipă a marcat câte un asemenea gol.
Cele 19 goluri înscrise în prima parte din lovituri libere directe din afara careului
Jucător etapă, meci distanța
ARDEAL (3 goluri / 2 marcatori)
Morar et. 12, FC Voluntari – Ardeal 1-1 25m
Zicu et. 2, CS U Craiova – Ardeal 2-1 20m, lateral
Zicu et. 7, Ardeal – Dinamo 2-1 17m, lateral
ASTRA (2 goluri / 2 marcatori)
Budescu et. 19, FC Voluntari – Astra 1-2 20m, lateral
Săpunaru et. 14, Dinamo – Astra 2-2 17m
FC BOTOȘANI (3 goluri / 2 marcatori)
Burcă-Andonie et. 20, FC Botoșani – CSMP Iași 1-3 25m
I. Fülöp et. 1, ACS Poli – FC Botoșani 0-5 17m
I. Fülöp et. 2, FC Botoșani – CFR Cluj 3-1 17m
CFR CLUJ (1 gol / 1 marcator)
Filipe Nascimento et. 12, CFR Cluj – CSMP Iași 1-0 20m
CONCORDIA (0)
DINAMO (0)
GAZ METAN (0)
PANDURII (1 gol / 1 marcator)
Sănmărtean et. 18, Pandurii – FC Voluntari 1-1 25m
CSMP IAȘI (2 goluri / 2 marcatori)
Böle et. 20, FC Botoșani – CSMP Iași 1-3 17m, lateral
A. Cristea et. 2, CSMP Iași – Gaz Metan 3-1 20m
ACS POLI (1 gol / 1 marcator)
M. Croitoru et. 4, ACS Poli – Pandurii 1-3 17m
STEAUA (2 goluri / 1 marcator)
Rick Boldrin et. 6, Pandurii – Steaua 0-1 20m
Rick Boldrin et. 7, Steaua – Astra 1-0 20m
CS U CRAIOVA (0)
VIITORUL (2 goluri / 2 marcatori)
Benzar et. 20, Concordia – Viitorul 1-2 17m
Casap et. 6, CS U Craiova – Viitorul 2-1 17m
FC VOLUNTARI (2 goluri / 1 marcator)
Ad. Bălan et. 12, FC Voluntari – Ardeal 1-1 25m
Ad. Bălan et. 13, CSMP Iași – FC Voluntari 1-2 18m

Toma
de Razvan Toma

mail: razvan.toma@ilfovsport.ro
Blog: Razvan Toma

Niciun comentariu

adauga un comentariu