Acorduri prelungite. Barbu, Găină și Văduva continuă la Clinceni

mie, 20 decembrie 2017

FC Academica Clinceni se va baza și în partea secundă a campionatului pe jucătorii împrumutați de la Viitorul Domnești

Eric Lincar era convins, în vară, după un amical susținut în compania Viitorului Domnești, de trei dintre jucătorii antrenați de Virgil Andronache. Bogdan Barbu, Găină și Văduva au făcut, imediat, pasul către echipa de eșalon secund unde primii doi fotbaliști au convins din plin. Acordul dintre cele două cluburi a fost valabil, într-o primă fază, doar pe șase luni dar va fi prelungit și pentru partea secundă a întrecerii de eșalon secund.

”Așa a fost înțelegerea inițială în privința jucătorilor de la Domnești. De fapt, este o politică a celor de acolo în legătură cu fotbaliștii pe care îi împrumută la alte echipe. Am vorbit cu Adrian Oprișan și vom prelungi detașarea celor trei jucători la Clinceni până la sfârșitul campionatului”, a declarat Valentin Budeanu, vicepreședintele Academicii, în legătură cu situația celor trei jucători.

Comments are closed.