Academica, o nucă tare. Poenaru s-a întors ”acasă”

sâm, 10 martie 2018

FC Academica Clinceni se simte bine în vestul țării după un nou rezultat favorabil obținut în deplasare.

Ilfovenii au încheiat la egalitate, 2-2, meciul cu ASU Poli Timișoara demonstrând că noua garnitură a Clinceniului devine pe zi ce trece una tot mai puternică. Punctul scos pe Bega completează victoria precedentă, de la Șiria, cu UTA, și vine ca o recompensă în plus pentru antrenorul Ilie Poenaru.

”Mă bucur că m-am reîntors acasă. La Timișoara am petrecut trei ani și jumătate, cred că a fost cea mai frumoasă perioadă din cariera mea de fotbalist. Acest lucru se datorează publicului, care văd că a rămas alături de echipă și creează aceeași atmosferă senzațională, a punctat ”Poe” după meci. ”La noi au plecat 14-15 jucători în iarnă și au venit la fel de mulți. Într-o perioadă atât de scurtă am reușit să îmbinăm tinerețea cu experiența, am adus jucători pe care îi cunoșteam, jucători tineri, pe care ne dorim să îi creștem. Încă nu suntem omogeni, e firesc, nu poți să sudezi relații de joc în două luni. Dar am reușit să creez un grup, să le implementez jucătorilor această dorință de victorie. Principiul meu e ca din fiecare meci să scoatem maximum. Eu niciodată nu merg să mă apăr, la mine e mereu totul sau nimic. Că se termină egal, cum s-a întâmplat astăzi, nu e nicio problemă, dar important e ca noi să ne dorim victoria, oriunde am juca, indiferent cu cine!”, a conchis Poenaru la finele disputei cu echipa antrenată de Bogdan Andone.

4 de comentarii pentru "Academica, o nucă tare. Poenaru s-a întors ”acasă”"
  1. Adrian spune:

    Felicitari domnule profesor ILIUTA POENARU ,faceti o treaba minunata cu un grup de tineri,chiar foarte tineri.Sunt toti talentati , valorosi si sunt convins ca impreuna veti alcatuii o echipa de exceptie.

  2. cristian61 spune:

    Ceea ce am mai spus; jucatorii de la domnesti au valoare si daca ar fi ramas impreuna ar fi promovat lejer in liga 2 anul asta; poate tot raul e spre bine si au sansa sa jaoce in liga 2 si poate si liga 1 mai repede. pacat de antrenorul de la domnesti care crease o echipa f buna.

  3. NIGA spune:

    Andronache este ANTRENOR foarte valoros .dar asta e ..

  4. NIGA spune:

    Locul lui Poe . este la grupele de copiii //