Academica continuă ascensiunea. Remiză cu FC Argeş

sâm, 14 octombrie 2017

FC Academica Clinceni a plecat cu un punct meritat de pe stadionul Nicolae Dobrin

Clinceniul a remizat, 1-1, la Piteşti, cu FC Argeş, confirmând o prezenţă notabilă în plutonul echipelor fruntaşe din eşalonul secund. Putea fi chiar mai bine pentru ilfovenii care au trecut, însă, prin momente mai delicate în partea secundă a jocului.
„Au fost câteva interpretări ale arbitrului pe care nu le-am înţeles. Cu precădere la faza loviturii de pedeapsă în contul nostru când se impunea o eliminare în tabăra gazdelor. Altfel ar fi decurs jocul cu un om în plus în favoarea noastră. Puteam să facem diferenţa, la 1-0 pentru noi, dar în acelaşi timp au avut de suportat o dominare a echipei gazdă în partea secundă a disputei. Cum am avut şi câteva probleme importante de efectiv, în mai toate compartimentele, ne puteam declara, până la urmă, mulţumiţi cu punctul cucerit”, a punctat Eric Lincar la finele disputei de la Piteşti.
Academica va susţine, în proxima perioadă de timp, o dublă cu dâmboviţenii de la Chindia. Va fi, mai întâi, meciul de campionat urmat de jocul care va conta pentru faza 16-imilor de finală ale Cupei României cu ambele dispute programate pe Clinceni Arena.

Comments are closed.